
Vocea ta în Senat – Susținem un mediu de afaceri corect și o economie solidă!
Sunt Daniel Palaghianu, președintele USR Oradea
În profesie am o experiență bogată, am ajutat să crească zeci de companii orădene. Sunt dedicat cauzei antreprenoriatului și ca primar voi susține prin consultări cu mediul de afaceri și prin facilități. De asemenea va coopta mediul privat și societatea civilă în proiectele Primăriei pentru educație.
Am doi băieți, amândoi plecați din țară, la studii și pentru o carieră în domeniul de vârf al ingineriei aerospațială. De aceea sunt preocupat de creșterea calității educației în Oradea pentru oprirea migrației copiilor.
Pentru copii Oradiei am organizat un Festival al Științei și Astronomiei, Cosmoparc și susțin construirea unui parc tematic cu același nume. Am fost și gazda lui Dumitru Prunariu, care a vorbit sutelor de orădeni despre experiența lui de cosmonaut și despre importanța domeniului cercetării spațiului cosmic.
Obiectivul nostru la aceste alegeri este să avem un scor care să ne permită intrarea în Consiliul Local Oradea.
Din Consiliul Local putem să acționăm mai eficient pentru a transforma Oradea într-un model de servicii de educație extracuriculară pentru copii și tineri. Trebuie să ne ferim copii de pericolele online și din spatele blocurilor și să le oferim oportunități de diverstisment și de învățare.
Din Consiliul Local putem să salvăm de la distrugere mai mulți arbori maturi și să extindem spațiile verzi, putem oferi mai multă cultură orădenilor.
Avem un oraș foarte frumos, care s-a dezvoltat foarte mult în ultima perioadă. Dar Oradea mai are nevoie de multe proiecte cum ar fi: educația, cultura sau mediul de afaceri, pentru că antreprenorii locali au nevoie de sprijin
USR lansează Pactul pentru Cultură: „Oradea, un oraș cu suflet artistic“ | bihon.ro | 23 mai 2024 | Detalii | |
USR Bihor a lansat Pactul pentru Democrație Participativă | bihon.ro | 19 mai 2024 | Detalii | |
USR propune un „Pact pentru antreprenoriat” în Zona Metropolitană Oradea: întreprinzătorii să fie ajutați pentru a avea forță de muncă calificată | ebihoreanul.ro | 16 mai 2024 | Detalii | |
Candidații la Primăria Oradea și CJ Bihor în fața mediului de afaceri | transilvaniabusiness.ro | 10 mai 2024 | Detalii | |
Pactul pentru educație al USR Oradea: Trebuie să oprim acum exodul copiilor! | ebihoreanul.ro | 17 aprilie 2024 | Detalii | |
USR Bihor a lansat miercuri Pactul pentru Educaţie, | agerpres.ro | 10 aprilie 2024 | Detalii | |
USR lansează Pactul Verde pentru Oradea: un oraș verde, mai sănătos și ferit de fenomenele meteo extreme | ebihoreanul.ro | 27 martie 2024 | Detalii | |
Daniel Palaghianu (USR) – Să nu uităm oamenii în ecuația economică! | bihon.ro | 09 august 2023 | Detalii | |
USR Oradea susține protestul cetățenilor din Nufărului 1 care cer păstrarea copacilor bătrâni | oradeaindirect.ro | 15 iulie 2023 | Detalii | |
Daniel Palaghianu: Propun înființarea în Oradea a Consiliului Copiilor | oradeaindirect.ro | 01 iulie 2023 | Detalii | |
„Avem cea mai mică subvenţie din ţară”. USR cere Primăriei Oradea să majoreze de la 30% la 50% subvenţia pe gigacalorie | ebihoreanul.ro | 03 nov. 2022 | Detalii | |
Colecția de timbre, pașaport spre „politica mare” pentru fostul subprefect de Bihor | evz.ro | 24 oct. 2022 | Detalii | |
USR Bihor acuză manevre făcute de Inspectoratul Școlar Bihor în favoarea fostului șef, PNL-istul Virgil Blage | ebihoreanul.ro | 06 oct. 2022 | Detalii | |
Soluţii de trafic. USR Oradea cere Primăriei să înfiinţeze rute de autobuz gratuite pentru elevi ca să nu îi mai ducă părinţii cu maşina la şcoală | ebihoreanul.ro | 07 sept. 2022 | Detalii | |
USR Bihor cere demisia șefului ISJ: Nicio demitere după frauda cu cerneală simpatică de la concursul de directori | educatieprivata.ro | 22 mar. 2022 | Detalii | |
Noul subprefect al judeţului Bihor, Daniel Palaghianu, din partea USR, a declarat vineri… | agerpres.ro | 26 feb. 2021 | Detalii |